Boutique Mall, unul dintre cele mai mari magazine online de incălțăminte și îmbrăcăminte casual și de lux de la noi din țară, își mută activitatea logistică din centrul Capitalei în zona de nord, într-un depozit de clasă A, recent construit de CTP.
„Comerțul online a cunoscut o importantă dezvoltare în ultima perioadă, ceea ce se aplică și activității noastre. De aici a apărut nevoia unui spațiu mai generos, de unde să putem răspunde cât mai prompt cerințelor clienților noștri. În urma investiției de peste 600.000 euro, vom beneficia de un spațiu util desfășurat de depozitare de peste 10.000 mp, ceea ce ne va asigura spațiul necesar pentru următorii 3-5 ani”, a spus Bogdan Chiruță, owner Boutique Mall.
CTPark Bucharest North este parcul industrial construit de CTP în Ștefănești la finalul anului trecut.CTPark Bucharest North va avea o suprafață operațională de 116.000 mp, iar primii 21.000 mp au fost deja livrați în prima fază a proiectului. CTP urmează să finalizeze construcțiile până la finalul anului 2021. Conform companiei de consultanță imobiliară Dunwell, în ciuda tuturor temerilor, pronosticurilor pesimiste și fluxului de activitate încetinit, 2020 a fost un an mai bun din punct de vedere al spațiilor de industrial tranzacționate decât 2019, respectiv au fost suprafețe mai mari cu 37,93% (654.904 mp vs. 474.800 mp). Majoritatea contractelor au fost semnate în București, urmat de Timișoara, oraș de referință în top și de Craiova, o surpriză a anului precedent, fie că au fost contracte pentru închirieri noi, relocări/renegocieri sau închirieri temporare.
Citeste restul articolului pe Profit.ro