Un important grup german, care are deja o prezenţă în ţara noastră începând cu anul 2000, investeşte în continuare în România şi anunţa deschiderea unei noi fabrici. Asta va duce la o creştere totală a producţiei acestei companii în ţara noastră cu 20%.
Grupul german Kathrein, companie cu activitate în producția de antene pentru comunicații mobile, broadcast și de recepție terestră, va deschide o nouă fabrică în Timișoara, ce va avea o suprafață de aproximativ 5.000 mp. Compania a fost asistată de către Dunwell, cea mai mare agenție de brokeraj specializată în sectorul industrial. În noua unitate, Kathrein va produce antene și sisteme de telecomunicații care vor fi comercializate atât la nivel local, cât și pe piețele internaționale.
„Suntem bucuroși că am reușit să identificăm cea mai bună soluție pentru planurile de extindere ale Kathrein în România și să securizăm o investiție importantă în țara noastră. Timișoara este orașul cu una dintre cele mai dezvoltate zone industriale din țara noastră, iar investiția Kathrein de aici reconfirmă acest lucru. Prin noua investiție, peste 50 de noi angajați se vor alătura celor peste 2.200 din prezent”, a declarat Daniel Cautiș, managing partner Dunwell.
Citeste restul articolului pe Capital